Am urmat un curs de Process Communication Model®. Now what?

Am urmat un curs de Process Communication Model®. Now what?

Dacă ai crezut că deschizi un alt articol care îți vinde un serviciu și te va urmări câteva zile prin online dacă nu vrei să îl cumperi, atunci vei fi încântat să afli că nu, nu despre asta este vorba. Bine, poate te voi remarketa o dată sau de șapte ori cu acest articol, dar ce vreau de fapt este să punctez cât de simplu poate fi să ne îmbunătățim viața prin câteva mici schimbări.

Vag, nu?

Ei bine, generalizând acum, nu de puține ori ne-am confruntat cu situații în care nu am fost încântați neam de comunicarea pe care o aveam sau pe care o întâlneam în mediul în care ne aflam. Și cred că am dreptate când scriu că nu de puține ori am simțit că indiferent de cum abordam problema, ceva tot nu funcționa și mesajul parcă nu ajungea la receptor așa cum s-ar fi vrut. Are you with me?

Suntem animale sociale. Nu ne e ușor să NU comunicăm și mai ales, nu putem evolua dacă NU comunicăm. Și aici nu vorbesc despre cât de important e să cunoaștem un minim de noțiuni de bază, o limbă, un dialect, un alfabet, orice.. puțin?! Dacă au reușit strămoșii nostri să hieroglifieze și să ridice imperii, cu siguranță și noi putem comunica constructiv și eficient.

Acum, presupunând că avem toate informațiile și mijloacele de comunicare gata presetate. What now? Cum ne mobilizăm pe mai departe când dăm nas în nas cu societatea? Când mergem la o școală nouă sau direct la facultate? În viața de cuplu? Ce facem la un job nou? Cum negociem un nou buget? În orice ipostază noi vrem să comunicăm e-fi-ci-ent. Cum facem asta? Despre asta scriu mai jos.

Process Communication Model® who?

Dacă vrei să vezi istoria Process Communication Model®, citește aici, pentru că în acest articol nu vorbim despre istoria lui ci despre experiența eficientizării procesului de comunicare, atât de prezent în viețile noastre.

Au trecut aproximativ trei luni de când am urmat cursul PCM® care a durat șase zile, deci cred că sunt în măsură să povestesc puțin despre ce schimbări s-au produs în comunicarea mea ca... om. Un lucru e cert, să fii și om de comunicare și să realizezi că ai probleme în comunicare nu e tocmai fun. Și cumva, devii conștient de lacunele pe care le ai fix când recunoști tipul personalității tale și ți se luminează toate “de ce”-urile.

Tipurile de personalitate sunt construite de caracteristici unice și distincte ale fiecăruia, dar care pot fi generalizate, întâlnite în manifestări similare la mai multe persoane. Are logică? Mai încerc o dată: dacă eu la 24 de ani sunt o persoană super activă, implicată și mereu pe acțiune în marketing, dar René la 48 de ani de la Lyon e super energic, activ și ia mereu inițiativa în electronica lui, este posibil ca noi să fim asociați unui același tip de personalitate de bază. Asta nu înseamnă că suntem identici, ci doar că avem anumite tipare de comportament în comun. Nu discutăm despre ce facem, ci mai degrabă despre cum facem.

Tipuri de personalitate diferite?

M-am uitat puțin pe tabel înainte de curs și am zis, da, un anume tip de personalitate seamănă cu al meu. Puțin așa. Și a fost WOW să văd că fiecare dintre noi avem toate cele șase tipuri diferite de personalitate în structura noastră și că dintre toate, unul, care este tipul de bază, mă definește atât de bine. Și veți vedea în timpul trainingului că are logică.

Identificând combinațiile de personalitate, nu cele de n lucruri luate câte k, dar cele care chiar sunt evidente și la care ne putem adapta, devenim eficienți în comunicare. Trainingul este construit astfel încât să îți prezinte din start de ce fiecare om e unic în felul lui. Nimeni nu este greșit, ba chiar cred că trebuie să acceptăm și mai ales, să ne adaptăm celui din fața noastră. Suntem născuți într-un anume fel și putem schimba diverse la noi pe parcursul vieții, dar fundamentul genetic completat de interacțiunile cu mediul și cei din jur în primii ani de viață ne vor influența întotdeauna semnificativ comportamentul. 

Cum se aplică asta în viața de zi cu zi? Cursul trece, dar interacțiunea cu familia, partenerul de viață, cu prietenii sau colegii de muncă rămân și eu încep să identific care sunt caracteristicile, fricile, stresul celorlați. Ce-i drept e nevoie de câteva mici semne, gesturi sau trăsături distincte. Sau pe românește, în sfârșit înțeleg cum trebuie să mă adaptez omului de lângă mine.

Cel mai evident prim moment că am înțeles cu adevărat scopul cursului a fost primul conflict sau primul argument evitat. Și asta pentru că în șase zile am înțeles de ce și cum comunicăm.

Recunosc, am și teme de follow-up săptămânale, dar doar șase zile pot face diferența. Pot crește business-uri, pot salva căsnicii. Dar hey, chiar dacă suntem mulți cei care am urmat acest curs și suntem impresionați luni și ani după, chiar vă rog să nu ne credeți pe cuvânt. Cheers!

Articole similare

Taibi Kahler, fondatorul PCM®

Află povestea Dr. Taibi Kahler într-un articol bine ducumentat și descoperă cum a ajuns să creeze metodologia PCM® și să colaboreze cu NASA.

Afla mai multe
Cultura chinezească, cultura englezească.... cultura organizațională

Cultura organizațională are la bază valorile oamenilor, totalizează acele lucruri despre care poți spune "la noi așa se face". Află cum poate să te ajute să obții performanță!

Afla mai multe
Vânzătorul ascuns și vânzarea inspirațională

Până nu demult vânzarea era un proces foarte bine articulat, în care funcția de agent de vânzări era destul de controversată. Cum stau lucrurile în ziua de azi? 

Afla mai multe
Facebook LinkedIn Instagram Twitter
Brightway.ro
Programe de dezvoltare organizațională și soluții inovatoare care te ajută să câștigi timp, bani și înțelepciune.
Strada Popa Nan, nr. 171, Bucuresti
0745 755 484
BUCURESTI
030584
ROMANIA
mihai.arghire@brightway.ro
  1. Am urmat un curs de Process Communication Model®. Now what?